Stiri
În ciuda accentuării turbulențelor din Europa și a temerilor cu privire la o eventuală dispariție a monedei unice, prețul aurului per uncie a evoluat relativ constant într-un interval cuprins între 1600-1800 de dolari (sau 1200-1300 de euro)
Vânzările metalului galben către populația României au explodat în ultimele două luni,spun băncile și magazinele de bijuterii. Află cum poți deveni investitor în aur.
Compania de consultanță Lisbon Council a publicat ieri un studiu care documentează felul în care țările din zona euro s-au adaptat la agitația financiară crescândă de pe continent. Studiul analizează țările care au făcut cele mai mari progrese și se uită la trei factori principali în fiecare din cele 17 țări ale zonei euro.
FACEBOOK

Pentru companii ce doresc să investească

Avantajele stocării aurului pentru societăți comerciale.
 
 În 2 ani, 50% profit.
Odată cu scăderea încrederii în investiții valutare și dezinteresul față de această metodă, aurul a început să se scumpească.
 
Investițiile în aurul de 24 karate s-a scumpit cu 34% față de anul precedent. Chiar dacă în anii precedenți a fost una din cele mai profitabile investiții,  acest metal prețios nu este sub incidența unor jocuri speculative, cât pentru menținerea puterii de cumpărare, menținerea valorii.
 
Ce impozite afectează aurul sau alte metale prețioase?
 
Aurul comercializat de noi nu este supus TVA-ului, în conformitate cu art.
 
În comparație cu acesta, orice investiție într-un alt metal prețios – argint, platină, etc -, intră sub incidența TVA-ului.
 
Totodată, în privința tuturor metalelor prețioase, inclusiv aurul, odată cu vânzarea, se impune achitarea impozitului pe profitul obținut, care trebuie să se conformeze declarației de impunere și achitarea impozitului din legislația aferentă. Adică, diferența dintre prețul de vânzare și cumpărare – în corelare cu cheltuielile deductibile -, intră în categoria de venit, și intră sub incidența impozitării veniturilor individuale. Dar aceasta nu este o sursă de impozit, nesurvenind o taxare de impozit odată cu vânzarea ei. Impozitul, va fi reglat odată cu declarațiile de venit.
 
Din declarație reiese că, nu este o diferențiere între vânzarea acestui produs pe piața internă ori străină.
 
 
Pentru companii, suma impozitată poate fi scăzută prin achiziționarea de aur, pe când, valoarea societății crește. Ba chiar mai mult, unele instituții bancare române o acceptă și ca garanție pentru împrumut.
 
 De ce este avantajos?
 
Deoarece, dacă aurul de investiție îl acorzi sub formă de cadou, prețul de achiziționare al acesteia trebuie să figureze în contabilitate ca și cheltuieli. Dar, cadourile din sfera de afaceri nu este o cheltuială ce survine în interesul afacerii, de aceea, prețul de achiziționare trebuie să figureze ca o mărire a capitalului social.
 
Aurul investit, sub formă de cadoul din sfera de afaceri nu intră sub incidența impozitării individuale, dacă valoarea acesteia nu depășește 25% din salariul minim pe economie pentru un individ.
 
 
Dacă aurul este cumpărat sub forma integrată a unui card (care are notat calitatea aurului și certificatul de proveniență), Dumneavoastră veți putea indica profilul companiei ori logo-ul acesteia pe card-ul aurit.
 
Veți putea acorda astfel, diferiților parteneri de afaceri, clienților fideli, un cadou unicat, coroborat cu un sistem de impozitare realmente avantajos.
 
 
 
 

 Aurul a fost dintotdeauna un element ce și-a menținut valoarea.

Valoarea aurului este peste tot în lume recunoscut și garantat.

Aurul este singura valută mondială ce poate fi vândut oricând și oriunde în lumepoate fi schimbată în monedă.

Deja și experiențele anterioare ne-au demonstrat că, indiferent de fluctuațiile piețelor internaționale, valoarea aurului este stabil pe termen lung. Băncile naționale percep aurul ca o garanție sigură.

 

lingou de aur - lingouri de aur - Investitii in aur - aur de vanzare -  investitii aur - aur - placi din aur  - lingou de aur de vanzare - lingouri de aur de vanzare - cumpar aur - pret aur - curs aur -  lingou – lingouri - Eurogold - Heraeus - Emirates Gold  - Umicore - Metalor – Goldas - Valcambi

Căutăm colaboratori, companii sau persoane fizice în vânzări. Așteptăm oameni cu relații extinse în rețea. Inovator pe piata Românească.

Pentru informatii: info@aurinvest.ro